„Ai fost foarte drăguță, mă așteptam la mai rău” Am fost la Sport Total FM și am fost total-emoționată

Am intrat în studioul Sport Total FM și am cerut un pahar cu apă. Simțeam că nu mi-a fost niciodată mai sete ca atunci.

Emisiunea „Povești de suporteri”, ediție aniversară, cu numărul 200 și cu Liviu Drăghici cel drăguț că m-a invitat.

Cosmin, fratele meu, era cu mine, ca să mă sprijine și ca să am cu cine râde după ce se va termina emisiunea. Știam că trebuie să fie ceva de râs.

Liviu Drăghici e un om calm și sociabil, care-ți dă încredere, m-a încurajat și a reușit să mă facă să mă relaxez un pic. Chiar mă simțeam mai bine. „Hai că mi-au trecut emoțiile”, mă gândeam. Asta e o poză când aproape scăpasem de emoții.

poza-1

„Să-ți pui căștile pe urechi”

Și-odată cu căștile, am auzit muzica de la radio. Știam că la finalul piesei intrăm. Brusc, mi-au năvălit toate emoțiile înapoi în corp. Și eu le închisesem ușa, la naiba, dar ele au intrat cu forța și mi-au crescut pulsul până-n tavan.

Și atunci am recurs la formula magică:

„Tatăl nostru, care ești în ceruri”

„Dragi ascultători, astăzi…”

„Facă-se voia Ta”

„O avem alături pe Andreea Cioboată”

„Precum în cer, așa și pe pământ”

Pauză.

Trebuia să vorbesc eu.

Și-am început. Fix ca la un examen, la care credeam că știu materia, dar acolo îmi ieșeau pe gură alte cuvinte.

Nu-mi amintesc toată conversația. Știu doar că am zis la un moment dat că dacă ar fi să privesc în spate și să povestesc ce mi s-a întâmplat, mi-ar veni în minte numai chestiile amuzante. Și penibile pe moment.

Iar în mintea mea răsărise întrebarea: Oare și cel de acum devine unul asemănător?

Mai știu că la un moment dat uitasem că am fost la meciul Petrolul – Dentaș Tărtășești, la care chiar fusesem. Dovadă stă cel mai vizualizat material făcut de mine până acum.

Mai știu că mi se uscase gura și aș fi băut mai mult de o bere, așa cum am făcut prima oara când am fost invitată la radio, prin anul II de facultate.

Și vai ce repede a trecut timpul și simțeam că mi-au scăpat multe lucruri. Și nici nu știu să fiu diplomată, eu zic fix ce-mi vine, chiar dacă am învățat de-atâtea ori că asta poate fi împotriva mea. Dar, până la urmă, vin de pe stadion. Și doar știm că acolo, după garduri, spunem fix ce ne vine.

În fragmentul de mai jos eram la începutul emisiunii, iar Liviu a zis că eu sunt omul din spatele proiectului „Ruj pe bară” și atunci a fost unul dintre momentele în care am realizat că eu chiar fac ceva mișto! (apropo de lăudat, o să vedeți ce zic și în clip)

Undeva, la un popas din apropierea lacului Vidraru, mama cu tata, plecați într-o excursie scurtă, stăteau la o masă, cu telefonul între ei, ascultându-mă.

„M-a dus taică-tu pe Transfăgărășan mai ceva ca Titi Aur. Doar ca să ajungem la un popas și să prindem emisiunea. Am fumat câteva țigări de emoție.”

O să îi duc înregistrarea și bunicii, care nu m-a putut asculta. O să dau play și o să fug în dealul de lângă curtea noastră, ca să nu mă aud. Mă tem că voi găsi atât de multe defecte, că așa fac de obicei. Sau că o să încep să bocesc când o să văd că-i dau ei lacrimile.

Înapoi în studioul de la radio.

„Sunt mândru de tine”, îmi arată frati-miu un mesaj primit de la un prieten drag. În capul meu se întâmplau multe, iar mesajul mi-a adus liniște. Apoi s-a încheiat emisiunea, nu înainte să spun de ce motto-ul proiectului meu este „Viața e frumoasă, dar merită trăită”, adică un citat de-al lui Hagi.

Pentru că stăm atât de mult cu ochii in telefoane, suntem atât de interesați de ce fac ceilalți de lângă noi, încât uităm să ne trăim viața frumoasă pe care o avem.

Una peste alta, a fost o experiență foarte mișto, din care am învățat multe, chiar dacă am vorbit repede și haotic, chiar dacă am uitat să zic multe lucruri. Important e că am avut ocazia să vorbesc despre povestea mea, tocmai de aceea îi sunt recunoascătoare lui Liviu că m-a invitat și că mi-a dat încredere.

Mă bucur că am putut vorbi despre întâlnirea mea cu Mircea Lucescu, despre cum a fost prima oară pe stadion și despre multe alte lucruri pe care o să le tot povestesc de-a lungul anilor. Pentru că mi-am dat seama că îmi place să vorbesc despre „Ruj pe bară”, chiar dacă momentan într-un stil zăpăcit. Cumva, această emisiune îmi va rămâne etalon. Voi ști peste ani ce am îmbunătățit la mine și, la fel, ce am păstrat. Și sper din suflet să spun și atunci, ca și acum, fix ce-mi vine minte.

„Ai fost foarte drăguță, mă așteptam la mai rău”, un mesaj primit de la un alt prieten bun pe Facebook.

Ce să mai zic. Mai bine vă las o poză, cu una dintre fețele mele concentrate la fotbal, poezie și alte nebunii care-mi zburdă prin cap.

poza-5

Reclame