Ieri am fost supărată pe Gerrard

Într-o după-amiază de mai 2006 am văzut meciul Liverpool-West Ham, care m-a convins că o să-mi placă fotbalul toată viaţa. Scorul: 3-3 şi 3-1 la penalty-uri. Steven a fost omul meciului şi mie nu îmi trecea prin cap că o să vină vremea când el nu o să mai intre pe Anfield, purtând banderola.

Sursă photo: aici

Ieri, într-o după-amiază de mai 2015, am văzut ultimul meci al lui Stevie G în tricoul lui Liverpool. Şi am conştientizat cât timp a trecut de la minunăţia de meci din 2006. 9 ani de tinereţe, de haos, de fugă spre viitor. Parcă ieri m-am oprit pentru prima oară şi mi-am tras sufletul. Am trăit două reprize de linişte, pentru că eram sigură că, imediat după fluierul final, voi reîncepe crosul.

Concluzia: sunt mulţumită că destul de mulţi ani din viaţa mea s-au sincronizat cu cei ai lui Gerrard pe teren, pentru că o să am ce povesti de acum înainte.

Însă ieri am fost supărată pe el, pentru că mi-a amintit că timpul nu are răbdare cu oamenii.

Vă las aici 9 minute si ceva din finala Cupei Angliei (cea mai veche competiţie de fotbal din lume) din sezonul 2005-2006. Uitaţi-vă şi o să vă simţiţi mai tineri.