Cronică în versuri: Sevilla – Liverpool 3-3 | Trei, Doamne, și tot trei

Sevilla – Liverpool se anunța un meci de foc
Dar la asta nu te așteptai deloc
Minutul 2 nici nu se-ncheiase
Și Liverpool marcase

Un corner si apoi o deviere
La colțul lung stătea Firmino în tăcere
De-acolo a băgat gălușca lejer în poartă
Și hai cu “You’ll never walk alone” încă o dată

Păi și corida? Ne așteptam să fugă spaniolii ca nebunii
Dar “e o șanse” să ți-o iei dacă faci așa, ar spune unii
Așa că bara lui Nolito și ratarea lui Ben Yedder, pe lângă poartă
Fac pârtie englezilor către gol, încă o dată

Și uite-o situație când nu vei fi supărat
Când vine vorba de plagiat
Faza de la primul gol, asemănătoare
Numai că-acum stă Mane la preluare

Firmino i-o așază cu capul, elegant
Și scorul de pe tabelă devine deranjant
Pentru Sevilla, normal, că-n tabăra cealaltă
Se coace alt pericol, tot la spanioli la poartă

Șutul lui Sadio Mane este blocat
Dar în fața porții Firmino stă fixat
Și așteaptă să înfigă mingea-n plasă
3-0, unii suporteri spanioli pleacă acasă

Prima repriză pentru Sevilla… nu neapărat varză
Dar ceva să rimeze cu All you need is love pauză

Dar stai așa, că ceva s-a schimbat pe teren
Da, știu, porțile, dar ce altceva mai vedem?
O altă atitudine a Sevillei, mai cu zvâc a intrat
Gol Ben Yedder și 3-1 pe tabelă s-a-ntâmplat

Lovitură liberă de pe dreapta, Banega a centrat
Iar Ben Yedder cu capu-n plasă a bombardat
Asta e corida, de fapt, și Liverpool a cedat
Fault în careu. Fluier. Penalty. Cormoranul pare sugrumat

Sevilla are penalty, Ben Yedder e concentrat
Pe jos, colțul din dreapta lui, gol! Stai, penalty-ul trebuie repetat
Din nou, același loc de 11 metri, suporterii respiră sacadat
Mai dă o dată, în stânga, 3-2, tribunele au explodat.

De aici înainte Liverpool privește-ndurerată
Cum Sevilla revine pe tabelă, așa cum ea făcea odată
Klopp face schimbări, e nervos, rupe nori
Dar povestea Liverpool – Dortmund (4-3) nu revine de mai multe ori

Încă 30 de minute din meci, o bară transversală, dinți scrâșniți
Spaniolii își mută instrumentele ambițioși și cuminți
În jumătatea englezilor, cu un scop principal
Ca să cânte refrenul de final

Guido Pizarro găseste drumul perfect către 3-3 și fericirea mulțimii
În al treilea minut al prelungirii
Și uite-așa trec spaniolii de la agonie la extaz
Iar englezii termină meciul cu plumb în ghete, pân’ la grumaz.

Asta e doar o poveste a fotbalului frumos
În care o repriză ești sus, apoi întors pe dos
Când unii pierd, alții câștigă, dar toți învață
90 de minute plus prelungiri, dar la fel ca-n viață. 🙂

 

can

sursa: www.theguardian.com

Anunțuri

VIDEO | “Cum să zic asta? O să pară că mă laud” Am vorbit cu Vlad Dragomir, primul român din istoria lui Arsenal

La început de noiembrie am inaugurat noul tricoul al naționalei într-o vizită care m-a învățat multe. L-am întâlnit pe Vlad după un antrenament la U19 pentru grupa a 10-a din calificările la EURO 2018.

Vlad Dragomir are 18 ani și e din Timișoara. Un bănățean liniștit ca o Bega care a curs harnică și domoală către Anglia. Londra. Arsenal Londra.

De 3 ani trăiește magia de pe Emirates și a împrumutat ceva de la ea. Tactul și încrederea în cuvinte, chiar dacă nu-ți urlă cu ele adevărul: că e singurul român din istoria lui Arsenal. Vorbește încet, de parcă n-ar vrea să facă excese de orgoliu.

“Cum să zic asta? O să pară că mă laud!”
L-am întrebat dacă nu vrea să se prezinte în introducerea interviului. S-a uitat surprins. Nu voia să pară că se laudă. Păi dacă ar fi alții în locul tău, Vlade…

Care e ultima oară când a fost mândrul de el, ce sfat are pentru copiii care se apucă de fotbal și părerea lui despre viața de fotbalist român. Și încă niște vorbe de la Vlad care-ți arată că departe de România s-a maturizat. Și atât de mult o va ajuta pe România acest lucru, pentru că avem nevoie de fotbaliști cu esență.

Ascultându-l, mi-am dat seama că toate vorbele lui stăteau sprijinite pe dorința de muncă. Totul pornea de la acel program pe care îl are la Arsenal, orele în șir de antrenament, sală de forță, minute de repetări, zi după zi pe teren. Iar în timpul ce îi mai rămâne, Vlad spune că vrea ceva. Ceva ce sigur nu ați auzit de la mulți fotbaliști. Vrea odihnă.

Și-a cerut scuze celor care îi scriu pe Facebook și cărora nu le poate răspunde, pentru că nu are timp să stea pe net. Pentru că Vlad trăiește mai mult în realitate și asta e un avantaj care îl va propulsa și mai departe. Într-o lume în care ne duelăm superficial în rețelele sociale cu viețile noastre împopoțănate cu hashtag-uri, Vlad trăiește real. Probabil nu era așa de când a ajuns în Londra. Dar probabil de asta a rămas acolo, pentru că a învățat să-și înfigă adânc crampoanele în realitate.

Vlad e un exemplu pentru copiii care vor să fie fotbaliști. Nu i-a fost deloc ușor și nu o să îi fie nici de acum înainte, dar are cu el mereu, în bagajul cu echipamentul, niște accesorii prețioase: răbdarea de bănățean, încrederea și tumultul tinereții când știi sigur că le poți face pe toate.

Așa că cei mici, care vin îmbujorați acasă după un fotbal cu prietenii, au de ce să creadă în continuare în visul lor. Vlad ne arată tuturor că se poate.

Întâlnirea cu Vlad îmi permite să fiu optimistă. Mă gândesc că ar fi așa frumos ca peste câțiva ani, tricoul pe care-l port pe mine în clip să apară cât mai des pe străzile care duc spre stadioane, în zi de meci, prin curtea școlii, pe sintetice. Să-i punem puțin pe pauză pe Ronaldo, Messi, Neymar și să purtăm, în schimb, galbenul nostru pe care să avem scris pe spate Dragomir. Pentru că nu e mândrie mai mare să vezi că unul de-al tău a reușit și ți-a arătat că și tu poți, dacă îți dorești cu adevărat.

Vlad a fost căpitan în cele două victorii cu Grecia (2-1) și Rusia (2-1) în grupa de calificare la Turneul de Elită. În aceeași grupă, băieții de la U19 au mai bătut Gibraltar cu 8-0. Așa că în martie vor juca pentru un loc de calificare la EURO 2018.

cover_vlad

VIDEO | O emblemă – început de poveste

“Mai mult decât în oricare sport, fotbalul este legat cu mii de fire de societatea în care evoluează.“ (fragment din cartea “Fotbalul”, de Gael Anger și Laurent Trupiano)

Îmi propun ca o dată la două săptămâni să vorbesc despre un spot publicitar cu fotbalul în rol principal. Și nu puteam să încep altfel această rubrică decât vorbind despre România, mai ales că am fost la prezentarea primei identități de brand din istoria echipei naționale.

2Y6A2356

Aproape de împlinirea a 100  de ani de la Marea Unire, Federația Română de Fotbal a lansat prima identitate de brand din istorie și un nou echipament cu tricolor

 

“De asta aveam nevoie noi acum?” Probabil mulți vor gândi așa, dar părerea mea e că da, ȘI de asta aveam nevoie noi acum. De fapt, aveam nevoie de mai demult. Cu un simplu search pe Google, îți poți da seama cât de departe e România față de alte țări la capitolul marketing sportiv. Aveam nevoie de o reîmprospătare și de o nouă poveste. Una cu oameni uniți. Măcar pe logo-ul de pe tricoul galben.

Aici reclama:

 

Societate și timp
Personajele din spot sunt alese cu un scop: să marcheze faptul că întotdeauna am fost atât de diferiți noi, cei care iubim fotbalul.

Bunica mea acum puțină vreme îmi zicea la telefon “Ai văzut, mamă, că Mutu e acum la națională? Am ascultat știrile de dimineață. A bătut și Astra aseară!” Fotbalul e ca un dialect pe care îl știm aproape toți din societate, iar cei care nu-l cunosc pe îndelete, tot mai știu un cuvânt, două.

Asta vrea să arate și spotul. Că din 1922 de când a apărut echipa națională, am traversat perioade de timp și de schimbări pe chipul, îmbrăcămintea și mentalitatea românilor. Dar ceva a rămas stabil: drumul către stadion în zi de meci.

Spotul surprinde istoria naționalei de aproape un secol prin suporterii ei, trecând de la:

– un suporter bătrân ce reprezintă perioada interbelică
– la bărbatul de 50 de ani reprezentativ pentru anii ’70
– apoi la tânărul de 35 de ani ce sugerează perioada anilor ’90
– la fata de 25 de ani reprezentativă pentru anii 2000
– și la copilul de azi ce poartă chiar noul tricou

Ce bine ar fi să poarte copiii care se joacă “La mălai” în spatele blocului tricoul ăsta. De-abia atunci când se va întâmpla asta, vom ști că ne-am mai dezmorțit un pic după dorul de rezultate. Dar oare mai joacă ăștia mici “La mălai”?

Punem accentul pe popor
Accent oltenesc, ardelenesc, moldovenesc, pe care le-ai observat în clip. Cu accentele astea ne-am bucurat la goluri și am înjurat furtunos la înfrângeri. Publicul fotbalului și diversitatea vorbelor, care paradoxal înseamnă același lucru: pasiune. Parcă vorbesc prea cu patos și mulți probabil ridică din sprâncene “Calificările, unde-s calificările?” Și aici voi aminti că “iertare” e un cuvânt care sună probabil un pic diferit în funcție de accent, dar e prezent în toate regiunile țării. Iertarea exceselor fotbalului nostru care mai face pe nebunul.

Ca un bufon pe scena de teatru, mai râde de noi, apoi se întristează și mai plânge prin vestiare. Bipolarul! Iar noi stăm în gradene, împărțitit în brigăzi: Muntenia, Moldova, Ardeal, Oltenia, Dobrogea. Toate cele 5 regiuni reprezentate pe stema României și pe noul logo-ul echipei naționale. Gradene diferite, accente diferite, dar lipite cu fotbal în chip de superglue.

emblema

 Reinterpretarea stemei naționale: un scut pe care este scris România și cinci cadrane care corespund celor cinci provincii, concentrate în jurul unui pentagon negru asemănător celui de pe mingea de fotbal. Sursa: facebook.com/pg/NationalaRomanieiOfficial/

 

Orice, dar să nu pierd imnul!
Numai eu știu de câte ori am alergat încălțată până în fața televizorului, ca să nu pierd imnul. Mereu mi s-a părut că acela e cu adevărat singurul moment în care suntem toți împreună. Timp de 4 strofe, uitai de berea de pe masă, de nervi, de orice. În spot, imnul e interpretat la harpă, e un sunet liniștitor care te ajută să asculți mai atent cuvintele. Și cu cât te îndrepți către final, o să auzi zgomote din stadion și vuiet de tribune. Sunetul te poartă într-o călătorie de la melancolia momentelor din trecut la agitația tribunelor din prezent, acompaniată ca o concluzie de glasul copilului. Probabil viitorul.

“Ne bucurăm împreună. Suferim împreună. Luptăm împreună.”
Am ajuns la cuvintele din spot, inspirate din manifestul care însoțește noua identitate a echipei naționale. Il găsești un pic mai jos și vei observa că e format din antiteze: victorii – înfrângeri, glorie – cădere, tristețe – bucurie, ne bucurăm – suferim. Asta pentru că noi toți, toată societatea, trăim în antiteze. Azi iubim, mâine urâm, apoi din nou repetăm formula. Cum ziceam la începutul articolului “fotbalul este legat cu mii de fire de societatea în care evoluează“, așa că e absolut necesar să împrumute de la ea ingredientele ce țin de modul nostru de a trăi: suferind sau învingând. Altfel n-am avea ce scrie, ce cânta, ce juca.

Chit că ne aflăm într-un moment dificil din istoria echipei naționale, știi și tu prea bine că nu ai cum să o părăsești. Face parte și din istoria ta, accentul tău și tabieturile tale.

color-1