Un clip care-ți amintește că te plângi des și aiurea. Povestea lui Samuel, un copil care e mai puternic decât noi

E greu să ai paralizie cerebrală, dar nu văd asta ca pe o mare problemă. Să joc fotbal e, într-adevăr, destul de dificil. Când e frig, corpul meu parcă se înțepenește.Dar tot ÎNCERC – Samuel

Pentru toți cei cărora li se pare ca viața e nasoală, că sunt cei mai ghinioniști de pe pământ.

Pentru toți cei care amână să facă lucruri, pentru că le este lene.

Pentru toți cei care sunt acum la job, iar de dimineață, când s-au trezit, nu aveau chef să se dea jos din pat.

Samuel și povestea lui.

De la 1:43 o să simți că se întâmplă ceva pe șira spinării, ceva care urcă până la ceafă și te curentează ușor.

Dacă o să te simți vinovat/ă că te plângi prea mult, e ok. Înseamnă că povestea și-a făcut treaba.

 

Sunt într-un scaun cu rotile, dar nu voi renunța niciodată. Nici măcar nu-mi pasă că sunt într-un scaun cu rotile – Samuel

Acum, întorcându-te la viața ta. Ți se pare că ai încercat îndeajuns?

Anunțuri

Seara în care i-am spus lui Tudor Chirilă că tatăl lui a scris 16 cărți, nu 29. Și o poză “de poveste”

Articolul ăsta e pentru toți cei care ați trecut prin momente penibile în ultima vreme. O să vă simțiți mai bine cu voi înșivă în câteva minute.

1. Sunt fană declarată Ioan Chirilă, pe care toți rapidiștii îl iubesc, pentru că a scris “Glasul roților de tren”.
2. Am fost miercuri seară la concert Vama. Nu am mâncat în ziua concertului cine știe ce, iar când am ajuns la concert, mi-am luat un pahar de vin.
3. L-am văzut pe Tudor Chirilă și la teatru, și în interviuri pe net. Mi se pare că vorbește curat și cu morală, așa cum scria și tatăl lui. De curând am găsit și un discurs ținut de el la TEDx (îl găsiți la câteva scroll-uri mai jos), în care vorbește despre cum oamenii ar comunica mai bine dacă ar avea răbdare să asculte poveștile din spatele fiecăruia dintre ei. În mintea mea, așteptam un moment în care să-l întâlnesc și să-i zic că e mișto și că zice lucruri care îți ajung la suflet. Plus obligatoriul “tatăl tău m-a inspirat să scriu despre fotbal și să îmi fac blogul ”.

Asta a fost introducerea. Urmează momentul meu de magie neagră, la modul că am gândit cu creierul în beznă.
După concert, am mai rămas la o bere cu o prietenă cu care venisem și cu frati-miu. Și v-am zis că băusem deja niște vin. Nu mai băusem de ceva vreme, așa că simțeam că sunt puțin tulburată.

Tudor iese din backstage. Apoi intră la loc.

Frati-miu: Gata, mergem să facem poză cu el!
Nu știu cum am ajuns la ușa de lângă scenă, cu telefonul în mână, gândindu-mă la nimic. Jur. Aveam în cap nimic. Urma să îl întâlnesc pe Tudor, căruia, în alte condiții, aș fi vrut să-i zic atâtea. Dar acum aveam în cap atâta nimic…

Apare Tudor. Emoțiile mi-au dat-o directă în freză. Și, în continuare, în minte aveam nimic. Gol.

Prietena mea: Și ea (arată spre mine) vrea poză cu tine! Și trebuie să-ți zică povestea ei! Hai, spune-o!

Eu (cu bezna în cap, mă duc langa Tudor și zic): Mă gândesc să ți-o zic alta dată.

Fac poza. Era ca și cum neuronii îmi fugiseră din cap ca pesediștii din Parlament. Parcă nu îmi dădeam seama ce se întampla.
Prietena mea: Hai, zi povestea ta!
Pur și simplu mi-au ieșit cuvinte din gură, fără să le dau eu voie:
Eu scriu despre fotbal și primesc mesaje de la oameni, care îmi zic că le-ar plăcea să fiu un al doilea Ioan Chirilă. Să duc mai departe POVESTEA FOTBALULUI ROMÂNESC, (în mintea mea era ceva de genu’: cum să spun un clișeu asa mare…) chiar dacă pare clișeu ce spun. (Ce naiba fac, spun?)
Tudor:  Să scrii din nou “Glasul roților de tren”, nu? (cred că asta a zis, că eram plecată în gaura neagră a universului).
Eu (zâmbind tâmp): Da, Glasul roților de tren, volumul 2. Hihihi (râs nefiresc)
Apoi am vrut să zic că îmi propun să citesc toate cărțile scrise de Ioan Chirilă, dar cuvintele s-au înghesuit în altă ordine în drumul de la creierul care hiberna la Tudor:
Eu: Să știi că am citit toate cele 16 cărți ale tatălui tău ( ce a fost asta, de unde au apărut cuvintele astea?!)
Tudor: Tata a scris 29. Îți zic sigur.
Eu ( absolut fără nicio idee despre ce vorbesc, dar încercând să par sigură pe mine): Serios, 29?
Tudor: Eu le-am citit pe unele de când erau sub formă de manuscris. Tata mai scria niște pagini, apoi eu și frati-miu le citeam. Era ca și cum citeam pe episoade.
Eu,
regretând că am ieșit din casa în ziua aia, luna asta, anul ăsta, viața asta: Foarte tare! (ce pot să mai adaug?…)
Tudor: Oricum, dacă ai citit 16 cărti, e tare. Nici eu nu am citit 16 cărți.
Eu, regretând că am scos minciuna aia pe gură așa, aiurea, simțeam că vreau să mă disculp, dar na, tot ce am scos a fost:
Nu știu, am băut și o bere și mda… (taci, taci, oprește-te!)

Tudor se întoarce spre iubita lui, moment în care m-am gândit că ceva mai jalnic nu mai pot adăuga, poate doar să zic ceva de bine de Dragnea, așa că îi întind mâna și zic:
Mă bucur că te-am întâlnit. ( Așa, la modul …”am zis ce aveam de zis, eu acum plec”)
Nici nu știu ce a răspuns, sincer. Eram prea ocupată ca să mă înjur în gând. Îndreptându-mă spre masa mea, mi-am dat seama că nici nu i-am zis cum se numește blogul meu.

Stiți cum a fost totul? Ca atunci când îți învățai pentru un examen, aveai toate informațiile stocate în minte, iar la examen scriai cu totul altceva. Bălării, nimic din ce iți repetaseși acasă.

Concluziile:
1. O să fug de acum înainte de a-mi plănui lucruri așa des. Că nu se întâmplă cum vrei tu, mai ales când ești emotiv și nici berea nu are efect de curaj asupra ta.

2. Zicea Tudor în conferința TEDx de care am zis mai sus că un instrument al viitorului care să ne ajute în epoca asta a vitezei ar fi un device pe care oamenii să-și încarce temerile și visele și cel cu care intră în discuție să le vadă. Imi imaginez un stick pe care să-ți salvezi toate cuvintele pe care vrei să le zici și toate fricile care te pot împiedica să reușești asta. Dacă aș fi avut un stick ca ăla când am vorbit cu Tudor…

Tudor mai zice să-ți spui povestea pe scurt, cu creativitate și curaj. Cred că cel mai important este curajul. Curajul de a fi tu în fața unui om care nu-ți știe fix temerile și visele care puteau fi încărcate pe stick. Dar stickul nu există. Deci, ce te faci?

Păi cred că nu-ți rămâne decât să iei povestea așa cum e. Învățând din ea și încercând să nu te critici prea rău. Eu m-am criticat, dar chiar Tudor, cu discursul ăsta la care chiar ar trebui sa dați PLAY, m-a potolit.

Deci, voi cei care ați făcut lucruri penibile în ultima vreme, învățați să iubiți greșeala, că și ea naște o poveste. Și o poveste înseamnă că ai trăit ceva.Și asta contează cel mai mult, până la urmă.

3. Tudor, să știi că am citit doar 5 cărți scrise de tatăl tău. Dar “Glasul roților de tren” am citit-o de 4 ori. Și de data asta nu mai vorbesc aiurea și nici bere n-am băut. Mai jos, poza mea cu Tudor. Întâlnirea mea cu el nu putea fi descrisă mai bine de-atât. O poză de poveste.

poveste

„Vreți să fiți portari?” „Nu, vrem să fim Messi!” Gigi Buffon joacă într-o reclamă mișto

Probabil în curând o să scriu săptămânal despre Gigi Buffon. Acum nu o să folosesc multe cuvinte, pentru că e important clipul de mai jos.

Mastercard face un spot tare și se asigură că va deveni viral. Asta se întâmplă când apare Buffon în peisaj.

 

Și poate nu știai, dar Buffon mai scrie din când în când. Și o face bine de tot. Ăsta e doar unul dintre exemple: Scrisoarea de dragoste pentru poarta lui.