Rapid – Farul Constanța 0 – 0. Să vă povestesc cum se prepară puțișoarele.

Acum vreo 3 ani, am încercat să debutez în bucătărie. Am ales o rețetă simplă. “Ia să fac eu niște puțisoare.” Nu râdeti, așa se spune în popor la găluștele cu prune, dar, fiți atente și atenți, fără prune. Un piure de cartofi, zahăr, făină, puțină sare, ulei, din care faci o cocă magică și o împarți în guguloaie micuțe. Le pui la fiert și apoi le tragi prin pesmet. Simplu și rapid. Mai ales rapid!

Eram atât de entuziasmată! Părul strâns în coc, șorț de bucătărie, muzica la maximum. Prima oară am făcut piureul. Floare la urecheeee! Cântam din ce în ce mai tare, mai băgam și-un dans. Apa era la fiert. Urma să fac acel aluat pe care să-l tai în bucățele. Adică în puțișoare. Am adăugat puțină făină și am început să frământ. Am mai adăugat încă o lingură de făină. Dă-i și frământă și cântă refrenul cu patimă. Încă puțină făină. Nu înțelegeam de ce nu se leagă chestia aia. Cum naiba tăia bunica în bucăți, când mie mi se fărâmița toată pleașca aia de pe masă. Poate să mai bag niște făină. Muzica începuse să mă enerveze. Nimic, zici că îmi făcea în ciudă pseudococa aia sau nici nu știu cum să o numesc. Nu mai aveam făină. Caută prin dulapuri, scoate oale, cratițe, orez, pesmet, griș. Uite făina. Toate înșirate pe blatul de bucătărie, cine mai avea răbdare să le pună înapoi la loc. Încă puțină făină. Mă dureau mâinile de la atâta împins în piureul ăla ticsit cu făină. Părul mi-a căzut pe ochi și cu ce naiba să-l dau la o parte, că eram toată făină. Am continuat să împing, să trag, am dat și un pumn. Aș fi vrut să oprească cineva muzica aia idioată! Cu mâna dreaptă aproape amorțită, am mai pus un strop de făină. Am reușit, într-un final, să rulez “coca” aia pe masă și am tăiat-o în bucățele. Obosisem. Îmi venea să le arunc direct pe geam. Fir-ar ele de puțișoare cu mama lor. Mi se lipeau de degete. Dar prinsesem șmecheria. Le treceam prin făină un pic. Mama ei de făină.

Le-am pus la fiert. Mi-am dat șorțul jos cu ură și am oprit muzica. Am așteptat să se ridice la suprafață păcătoasele alea de bucățele și le-am tras prin pesmet rumenit cu zahăr în tigaie. Rumenit prea mult, normal. Dar ce mai conta? Le-aș fi dat prin făină din nou, doar să se termine coșmarul mai repede!

Două platouri. Cine naiba mănâncă două platouri, ma gândeam când așezam puțișoarele în formă de raze de soare. Tot în jur era făină.

-Mamă, nu mi se lega coca aia. Și nu înțeleg de ce, că am pus destul de multă făină.

-Păi oul și uleiul?

$%$%$^$#%#$%#$%#

Aseară am mers la Rapid-Farul. Băi și ce entuziasmați eram toți. Mai ales jucătorii. Țopăiau pe teren ca niște căpriori, cum îi alintă tribuna. Eram siguri că batem. Săream toți ca nebunii. “Se mai auzeam scaunele scârțâind așa în meciul cu Hamburg” zice un tovarăș. Îi rupem pe genunchi, ne răzbunăm că ne-au bătut în tur cu 1-0. Dar sigur le dăm mai multe. Minutul 2 si deja ocazie de gol. Respinge portarul Farului în corner. Suntem pe ei, pe mama lor. Popa al nostru își încearcă și el norocul, cu un șut din marginea careului. Puțin pe lângă poartă. Lasă, că avem timp. Mai un cântec, mai un dans. Era o fericire… cam cum era la mine în bucătărie acum 3 ani. Să vezi ce rețetă de 3 puncte ne ieseee!

Și trec 5 minute, 10 minute. Părea că aveam avânt, dar ceva lipsea. Nu aveam șort pe mine și nici apa pe foc, dar tot nelămurită eram. Mai bagă un cântec, mai bagă o săritură pe loc, să te încălzești. Îi rupeeeem! Și alergau băieții, îsi mai și pasau. Pasau corect. Vuia Giuleștiul. Dar nu se lega ceva. Raiciu trage și el spre poarta. Respinge iar portarul. Hai că se apropie golul. Mai bagă un cântec, hai că-i bateeem. Până atunci ne înjurăm un pic cu suporterii veniți de la Constanța. Și s-a dus repriza, cu tot cu avântul ei. A lipsit ceva, măi. Jucam cu spor, dar parcă uitam care e scopul.

694615-alx6048

Sursa foto: gsp.ro

Nicio problemă, că îi terminăm după pauză. Haide Rapid, haide Real! Hai cu încă o înjurătură pentru Farul! Portarul ăstora iar iese bine la o minge trimisă de Luque către Martin. Chiar enervant! Mai vine un șut de-al aceluiași Luque. Însă Gudea din poarta lor se ambiționează. Oricum… băieții mei începuseră deja perpelirea. Imi părea cunoscută din meciurile trecute. Lipsea făina și erau fix puțișoarele mele, zvârcolite de mine pe masa din bucătărie. Mai bagă un cântec, poate se trezesc. Cheamă-l și pe Pancu să salute galeria. Era și el în tribună. Apoi pe Maftei, Dani Coman, Niculae. Embalo cădea cu stil în atacul nostru. Mi-l imaginam făcând îngerași în făină. Făină neagră. Deja începusem să mă enervez. Mă înțepa genunchiul drept, ba mi-era frig, ba mi-era cald, îmi era și sete. Aș fi făcut 100 de platouri de puțișoare, doar să nu văd rețeta desfășurându-se pe teren. Și hai cu încă o căzătură de-a lui Embalo. Sau ia-ți la forfecat adversarul. Adica imiți o forfecuță cu picioarele și îi “tai” picioarele lui. E mai amuzant așa. O pată de culoare în toată perpelirea aia. Ceva nou. Sau deposedarea prin perpelirea adversarului. De ce să nu vadă și el cum e? Spre final, celor de la Farul chiar începuse să le placă rostogolirea pe gazon. I-ar fi tăiat în bucățele suporterii Rapidului. M-aș fi băgat și eu, dar întâi probabil le-aș fi dat cu puțină făină. Au obosit băieții. Noi, aștia din tribună…mai băgam un cantec. Șutul lui Moke din minutele de prelungire a fost ca trecerea puțișoarelor prin pesmet. Adică degeaba, că tot nu schimba deznodământul rețetei. Tot lipsea cel mai important ingredient.

Două reprize. Ca două platouri ieșite după rețeta mea razna de puțișoare. Chinuite și obosite. Când totul ar fi trebuit să fie simplu. Și mai ales rapid.

-Pai și golul?

Lasă… Hai că-i bun și-un punct. Hai să o cântăm p’aia cu “Ăsta e Rapidul din Giulești, iubește-l și-ai să-nnebunești.”

În cazul meu, să o iau pe ulei. Știam eu că o să-l folosesc, totuși, într-o bună zi.

 

Cam așa arăta “primul meu 11” de puțișoare. Și ultimul. M-am retras din activitate.

putisoare

Anunțuri