Fotbalistele din Peru

“With football, you feel like it gives you…” She stops and thinks about it. “Like you have strength from where you least expect it.”

În Munţii Anzi din Peru trăiesc comunităţi în care familiile sărace îşi câştigă traiul din cultivarea cartofului, a porumbului şi din creşterea bovinelor.

Multe familii nu au un venit mai mare de un dolar pe zi şi nu au acces nici măcar la apă curată. Repet, curată, nu potabilă. Iar pentru satele lor, căile de comunicaţii şi de transport sunt aproape inexistente.

Bărbaţii lucrează pământul, iar femeile întreţin şi disciplinează gospodăria, cresc copii, au grijă de oi şi vaci, tricotează, apoi vând produsele în târguri. Sătenii trăiesc aproape la fel ca înaintaşii lor de acum 100 de ani. Cu o singură excepţie: acum, femeile au găsit un refugiu pentru ele şi o salvare pentru comunitatea lor: fotbalul.

Povestea a început aşa: Într-o zi, Juana, o localnică din Churubamba, pe ogorul căreia a crescut puţin mai multă iniţiativă decât în curtea altora, a organizat o echipă de fotbal feminin. Pentru prima oară, femeile aveau un loc în care se rupeau de viaţa plină de greutăţi. Totodată, fotbalul le-a oferit  contextul în care puteau discuta despre nevoile comunităţii lor. Formând o echipă, au prins curaj şi au putut să-şi facă vocile auzite în faţa autorităţilor locale.

Juana a fost prima femeie din Anzii Peruani care a luat cuvântul la întrunirile bărbaţilor de la Primărie, apoi acest obicei a ajuns şi în alte sate. Treptat, au apărut şi mai multe echipe de fotbal feminin în regiunile din munţi,iar femeile au început să aibă roluri politice importante in satele lor.

Vă las aici un documentar difuzat de Al Jazeera în 2011, în care veţi vedea cum arată fotbalul jucat de femeile din Anzi. Le veţi cunoaşte pe Juana şi pe Felicitas, o altă femeie care a format o echipă de fotbal în satul ei, Kalla Rayan. Felicitas a fost votată de oamenii din comunitatea ei să călătorească până în Lima, ca să ceară sprijin de la cei doi candidaţi la prezidenţiale. O veţi simpatiza pe Felicitas, o femeie simplă şi senină, care, la finalul documentarului, e mulţumită că a făcut ceva important pentru satul ei, dar e şi mai bucuroasă că a văzut marea pentru prima dată.

Pasiunea pentru fotbal este răspândită în toată ţara. Astfel, în Lima are loc anual Mamacha National Championship, în care aproape 100 de femei se întrec în driblinguri, echipate cu jambiere, pantofi de sport şi fuste colorate.

Frumos rău fotbalul ăsta! Şi dacă ştiam până acum că strânge în jurul lui comunităţi de fani, care simpatizează o echipă anume, acum aflăm că el adună între cele două porţi oameni care luptă pentru drepturile lor şi pentru a se face auziţi. Până şi din munţi.

Mamacha-national-female-s-011

Mamacha-national-female-s-001

Mamacha-national-female-s-003 Mamacha-national-female-s-004  Mamacha-national-female-s-005 Mamacha-national-female-s-006 Mamacha-national-female-s-007 Mamacha-national-female-s-008 Mamacha-national-female-s-009 Mamacha-national-female-s-010

Sursă fotografii: http://www.theguardian.com/football/gallery/2009/dec/14/mamacha-womens-football-championships-lima

Anunțuri

Ce suntem noi?

 

_MG_2664

Aseară, la tribuna a doua din Giuleşti, un glas din portavocea semi-stricată, îndreptată spre suporteri:

– în min 70: ,,Hai, cântaţi, mai avem 20 de minute!”

– în min 80: ,, Hai, încă 10 minute!”

– în min 86: ,,Mai sunt câteva minute!”

Atunci mi s-a părut amuzant, dar mi-am dat seama după cât de trist e să vezi în Giuleşti o semi-poftă de cântat. Pe moment, am crezut că semi-liderul de galerie se grăbea acasă, dar, de fapt, aşa încerca el să înduplece oamenii să cânte. Cronometra cât mai e până plecăm de pe stadion, de zici că scăpam de o corvoadă.

Asta nu e bine deloc. Ce suntem noi? Semi-suporteri?

 

Rapid – Petrolul Ploieşti

1-1